- - - - - -
Friday, 04 December 2020
A+ R A-
 67 views
În ajun de Ziua Mondială a Donatorului, secţia de Transfuzii a Spitalului raional Căuşeni a fost plină de voluntari. Vineri, donatorii au venit de la prima oră pentru a dona sânge şi pentru salva vieţi omeneşti. Potrivit şefei secţiei raionale de Transfuzii, Maria Motruc, până la finele anului current spitalul ar mai avea nevoie de aproximativ 1000 l de sânge, deaceea planurile de colecare puse în faţa angajaţilor trebuie îndeplinite în termen. În timp ce unele localităţi din raion sunt fruntaşe la capitolul donări precum satele Zaim, Opaci şi Sălcuţa, altele sunt la coada listei. Cei mai puţini donatori din raion sunt înregistraţi în satele Copanca şi Chircăieşti spun specialiştii. Cei mai mulţi donatori înregistraţi vineri au fost din instituţiile subordonate primăriei oraşului.Indiferent cât de mulţi donatori ar exista, nevoia de sânge din spitale nu va fi niciodată satisfăcută, susţin medicii. Viaţa unui pacient poate depinde oricând de o pungă de sânge.Orice picătură de sânge poate însemna un zâmbet, o şansă la viaţă pentru cel care are nevoie de o transfuzie. Dar pentru a primi această şansă este nevoie de donatori. Opt minute durează să donezi sânge, dar cele opt minute pot să salveze o viaţă. Vineri dis-de-diminieaţă culuarele centrului de transfuzii erau pline de lume. Acest bărbat din Căuşeni este donator voluntar, deja şase ani la rînd odată la trei luni bărbatul vine fără a cere vreo remunerare şi donează benevol sînge, acesta susţine că este un gest bun şi că astfel simte că viaţa mai multor persoană este salvată. Spitalele au avut şi vor avea în permanenţă nevoie de sânge, dar numărul donatorilor este insuficient. Pentru a putea dona sânge, o persoană trebuie să îndeplinească mai multe condiţii: să fie odihnită, să aibă vârsta cuprinsă între 18 şi 65 de ani, să nu fi consumat alcool sau grăsimi cu 72 de ore înainte, să nu fie fumătoare sau consumatoare de droguri, să nu fi călătorit în străinătate în ultimele trei luni, să nu fi suferit o intervenţie chirurgicală în ultimele 6-12 luni, să fi donat cel puţin o dată sânge înainte de 45 de ani, să nu fie bolnavă cronic (TBC, hepatită, diabet, ulcer, epilepsie, boli de inimă, boli de piele etc.) sau să nu fi avut vreo afecţiune acută în ultimele două săptămâni. Trebuie ştiut şi că un bărbat poate dona sânge de patru ori pe an şi trebuie să aibă minimum 60 kg, în timp ce o femeie poate dona sânge de trei ori pe an şi trebuie să aibă minimum 50 kg. Primarul oraşului Căuşeni a venit cu emoţie la centrul de transfuzii. Pînă la sfârşitul zilei de 20 mai specialiştii Centrului de Transfuzii a sângelului din Căuşeni au reuşit să colecteze peste 20 de litri de sînge de la 46 de donatori, dintre care 31 de donatori au fost aduşi de Primăria Căuşeni. Cei mai activi s-au dovedit  lucrătorii grădiniţelor de copii din oraş, 17 donatori. Sângele care este donat este transportat la Centrul Naţional de Transfuzii din Chişinău unde este păstrat în condiţii speciale. În decursul a unui an de zile raionul Căuşeni are nevoie de o tonă de sânge.    
  •  
    2020 12 01 Audieri publice a bugetului 2021

    2020 12 01 Audieri publice a bugetului 2021

    Primăria orașului Căușeni își propune să majoreze unele taxe și impozite locale pentru anul 2021. Proiectul bugetului pentru anul viitor a fost supus dezbaterilor publice la data de 1 decembrie. În timp ce colaboratorii primăriei afirmă că majorarea taxelor și impozitelor locale va duce la...

    332 Views

  •  
    2020 12 01 Evenimentul Zilei Audieri publice privind bugetul orașului Căușeni pentru anul 2021

    2020 12 01 Evenimentul Zilei Audieri publice privind bugetul orașului Căușeni pentru anul 2021

    Primăria orașului Căușeni își propune să majoreze unele taxe și impozite locale pentru anul 2021. Proiectul bugetului pentru anul viitor a fost supus dezbaterilor publice la data de 1 decembrie. În timp ce colaboratorii primăriei afirmă că majorarea taxelor și impozitelor locale va duce la...

    144 Views

  •  
    020 11 30 Educația adulților o prioritate comunitară pentru raionul Căușeni

    020 11 30 Educația adulților o prioritate comunitară pentru raionul Căușeni

     Adulții din 10 localități ale raionului Căușeni  sunt au fost instruinți pe tot parcursul anului 2020 privind implementarea programelor educaționale la ei în comunitate. Printre aceștia sunt femei supraviețuitoarele ale violenței în familie, mame solitare, părinții tineri care și-au dorit ...

    95 Views

Rechizite Studio-L
Adresa:R.Moldova, or.Causeni, str. Petru Rares,30. Adresa oficiului:bd. Eminescu,23/2 tel: (0-243) 2-33-53; . Mob . 079701660 Е-mail: tvstudio-l@mail.ru Director , Ghenadie Lupăcescu ------------------- ----------------------------- Denumirea: Studio-L SRL IBAN MD62AG000000225192501120 Codul Fiscal:1003608001744 TVA:4000400 BC „Moldova Agroindbank”, fil Causeni Cod bancar AGRNMD2X769
Rechizite Radio-Dor
Adresa:R.Moldova, or.Causeni, str. Eminescu 23/2. Adresa oficiului:bd. Eminescu,23/2 tel: (0-243) 2-33-53; 2-32-73. Mob . 079701660 Е-mail: tvstudio-l@mail.ru Director , Ghenadie Lupăcescu -------------------------------------------------- Denumirea: Univers-Prim SRL IBAN MD16AG000000022512823220 Codul Fiscal:1003608005650 BC „Moldova Agroindbank”, fil Causeni Cod bancar AGRMD2X769