- - - - - -
Saturday, 18 January 2020
A+ R A-
 176 views
Li s-a rezolvat o problemă, dar a apărut alta. După inaugurarea Centrului Medicilor de Familiedin  Hagimus, sătenii cer de la autorităţi deschiderea unei farmacii. Aceştia susţin că este ideal că vor fi consultaţui în condiţii moderne, dar că oricum trebuie să facă cca 20 de km până la Centrul raional pentru a-şi ridica medicamentele compensate, sau a-şi cumpăra preparatele medicale. Oamenii solicită să fie luată în calcul această cerere, iar în cel mai scut timp Centrul de Sănătate să fie dotat şi cu o farmacie.Locuitorii satului Hagimus din raionul Căuşeni cer insistent de la autorităţi deschiderea unei farmacii în sat. Oamenii afirmă că după ce Noul edificiu de sănătate a fost dat în exploatare, a apărut problema aprovizionării cu medicamete a populaţiei. Astfel pacienţii care primesc reţete medicale de la doctor, trebuie să parcurgă 20 de km până la raion pentru a şi le cumpăra. Medicul de familie spune să spaţiu pentru deschiderea unei farmacii în localitate s-ar găsi, doar că nu există farmacist, iar asistenta medicală care îndeplinea acestă fuincţie până nu demult, a refuzat să mai elibereze medicamente pentru că salariul pe care îl ridica era unul mizer.Reprezentanţii Consiliului raional afirmă că solicitările oamenilor ar trebui luate în calcul. Potrivit cetăţenilor , în localitatea Hagimus nu activează nici o farmacie de mai bine doi ani şi  jumătate.
  •  
    2020 01 14 De ce bărbaţii mai continuă să îşi bată femeile?

    2020 01 14 De ce bărbaţii mai continuă să îşi bată femeile?

    Într-o societate tot mai avansată, în care diferențele de gen aproape s-au estompat, violența împotriva femeii încă reprezintă o problemă foarte serioasă pe care încă nu am reușit să o gestionăm. Potrivit psihologilor acest fenomen există încă la cote alarmante deoarece, în multe familii din...

    341 Views

  •  
    2020 01 13 Cetele de urători au intrat și în acest an în curțile gospodarilor

    2020 01 13 Cetele de urători au intrat și în acest an în curțile gospodarilor

    Fără zăpadă şi ger urătorii din Căuşeni nu au uitat tradiţia pluguşorului nici în acest an aşa că în ajun de Sfântul Vasile cel Mare a fost gălăgie în satele raionului. Pe un soare care strălucea ca în aprilie îmbrăcaţi doar în cămăşi tradiţionale urătorii au umblat din casă în casă şi au vestit...

    614 Views

  •  
    2020 01 14 Uratori inediți la Zaim. Fanfara însoțită de Moș Crăciun Primar

    2020 01 14 Uratori inediți la Zaim. Fanfara însoțită de Moș Crăciun Primar

    În seara de 13 ianuarie, creştinii ortodocşi de rit vechi sărbătoresc ajunul Sfântului Vasile cel Mare, considerat şi ajunul Anului Nou pe stil vechi. Gospodarii lasă luminile aprinse și porțile deschise pentru a primi cetele de urători.În popor se spune că oamenii care primesc urătorii vor fi...

    1220 Views

Rechizite Studio-L
Adresa:R.Moldova, or.Causeni, str. Petru Rares,30. Adresa oficiului:bd. Eminescu,23/2 tel: (0-243) 2-33-53; . Mob . 079701660 Е-mail: tvstudio-l@mail.ru Director , Ghenadie Lupăcescu ------------------- ----------------------------- Denumirea: Studio-L SRL IBAN MD62AG000000225192501120 Codul Fiscal:1003608001744 TVA:4000400 BC „Moldova Agroindbank”, fil Causeni Cod bancar AGRNMD2X769
Rechizite Radio-Dor
Adresa:R.Moldova, or.Causeni, str. Eminescu 23/2. Adresa oficiului:bd. Eminescu,23/2 tel: (0-243) 2-33-53; 2-32-73. Mob . 079701660 Е-mail: tvstudio-l@mail.ru Director , Ghenadie Lupăcescu -------------------------------------------------- Denumirea: Univers-Prim SRL IBAN MD16AG000000022512823220 Codul Fiscal:1003608005650 BC „Moldova Agroindbank”, fil Causeni Cod bancar AGRMD2X769