- - - - - -
Thursday, 20 June 2019
A+ R A-
 191 views
32 de copii din familii social-vulnerabile din raionul Căușeni au primit ghiozdane noi, rechizite şcolare şi haine, în cadrul campaniei de binefacere Copil şcolarizat - copil protejat, lansată de Inspectoratul General de Poliţie și susținută de Inspectoratul de Poliție Căușeni.Acesteia s-au alăturat reprezentanţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, ai Mitropoliei Moldovei şi mai multe asociaţii obşteşti.Participanţii şi-au dat sîmbătă întâlnire Sala mare de ședințe a Consiliului raional Căușeni. Aici, maşinile încărcate cu daruri au fost așteptate de copii nu înainte ca oficialii să aibă un cuvînt de spus…sincron…Beneficiarii acestei campanii sunt copiii care au abandonat şcoala sau care nu au fost şcolarizaţi şi au nevoie de ajutor pentru a frecventa cursurile învăţământului obligatoriu, precum şi copii în risc de abandon şcolar, elevi în ciclul primar, gimnazial sau liceal de învăţământ..Campania a fost susținută și de autoritățile locale, nele primării din raion au venit cu donații pentru copii indentificați din localitățile pe care le admnistrează. S-au alăturat campaniei şi mai mulţi preoţi, dar şi organizaţiile obşteşti Terra Valahia, Bunicii grijulii şi Asociația Femeilor din Poliție.Copii care au primit ghiozdane și rechizite școlare spun că așteaptă cu nerăbdare venirea nului școlar.Mamele care cresc și educă copii cu lacrimi în ochi au primit aceste ajutoare, ele spun că cheltuielile pentru un septembrie sunt foarte mari.Unii copii au fost însoțiți de asistenții sociali din localitate.Potrivit datelor IGP, în anul 2017, aproape 300 de copii au abandonat studiile. Unii au ajuns victime ale infracţiunii, iar alţii au comis fărădelegi. Datele poliţiei mai arată arată că anul trecut, 1.400 de minori au participat la comiterea a opt sute de infracţiuni, printre care omoruri, jafuri sau furturi.Totușui datele statistice atestă un număr mult mai mare de copii care ar avea nevoie de ghiozdane și rechizite la unu septembrie. Doar pe teritoriul raionului Căușeni în jur de 600 de copii ar avea nevoie de astfel de ajutoare.După evenimentul de la Consiliul Raional copii împreună cu însoțitorii lor au avut parte de o excursie la Inspectoratul de Poliție Căușeni aici aceștia au făcut cunoștință cu echipamentul , mașinile și armele din dotarea oamenilor legii. Precum și un spectacol prezentat de chinologi cu câinele polițist.  
  •  
    2019 06 19 La Căuşeni a avut loc Prima editie a Balului Absolventului

    2019 06 19 La Căuşeni a avut loc Prima editie a Balului Absolventului

    Prima ediţie a Balului Absolventului organizat de autorităţile locale de la Căuşeni a avut loc chiar în ziua în care au susţinut ultimul examen de Bac. Evenimentul a avut loc marţi în Piaţa Alexei Mateelvici din oraş,propunîndu-şi promovarea tinerei generaţii, a valorilor cultural-umane, precum...

    145 Views

  •  
    2019 06 19 27 de ani de la cele mai singeroase lupte de la Tighina

    2019 06 19 27 de ani de la cele mai singeroase lupte de la Tighina

    La 19 iunie s-au împlinit 27 de ani de la luptele sangeroase date in Tighina, in urma carora Moldova a pierdut oraşul Tighina. Un miting de comemorare a avut loc şi la Căuşeni, unde mai mulţi oficiali au venit cu partea lor de adevăr. Mitingul a adunat în piața voluntarilor zeci de veteran din...

    95 Views

  •  
    2019 06 07 Mai multe drumuri transformate in râpi

    2019 06 07 Mai multe drumuri transformate in râpi

    60 de km de drum local din oraşul Căuşeni au devenit impracticabile după ce ploile din ultumile două zile au spălat tot ce a stat în calea lor. O bună parte din străzile orașului au fost înămolite, iar unele zone s-au transformat în adevărate râpi. Oamenii care nu mai au pe unde merge se plîng...

    70 Views

  •  
    2019 06 07 Calitatea serviciilor de gospodărie comunală în oraşul Căuşeni

    2019 06 07 Calitatea serviciilor de gospodărie comunală în oraşul Căuşeni

    Calitatea serviciilor de gospodărie comunală din orașele și municipiile țării în vizorul societății civile. Acest subiect abordat de către Asociația pentru Democrație Participativă, în cadrul proiectului ”Servicii eficiente la nivel local” prin intermediul platformei web www.serviciicomunale.md...

    172 Views

  •  
    2019 06 04 Sedință la Primăria Căușeni!

    2019 06 04 Sedință la Primăria Căușeni!

    La sfârşitul săptămânii trecute consilierii orăşeneşti de la Căuşeni s-au întrunit în şedinţă de lucru. În ordinea de zi au fost incluse 20 de chestiuni, o bună parte dintre acestea au vizat alocări  de fonduri pentru ajutorarea diferitor categorii de persoane, scutirea de plata pentru...

    296 Views

  •  
    2019 06 03 Concert Magica

    2019 06 03 Concert Magica

    Ansamblul de dans Magica din orașul Căușeni marchează an de an la început de iunie un concert jubiliar. Anul acesta evenimentul dedicat celor 27 de ani de activitate a fost organizat de Ziua copiilor şi a întrunit în Casa raională peste 100 de copii părinți, bunici și chiar oficiali ai orașului...

    117 Views

Rechizite Studio-L
Adresa:R.Moldova, or.Causeni, str. Petru Rares,30. Adresa oficiului:bd. Eminescu,23/2 tel: (0-243) 2-33-53; . Mob . 079701660 Е-mail: tvstudio-l@mail.ru Director , Ghenadie Lupăcescu ------------------- ----------------------------- Denumirea: Studio-L SRL IBAN MD62AG000000225192501120 Codul Fiscal:1003608001744 TVA:4000400 BC „Moldova Agroindbank”, fil Causeni Cod bancar AGRNMD2X769
Rechizite Radio-Dor
Adresa:R.Moldova, or.Causeni, str. Eminescu 23/2. Adresa oficiului:bd. Eminescu,23/2 tel: (0-243) 2-33-53; 2-32-73. Mob . 079701660 Е-mail: tvstudio-l@mail.ru Director , Ghenadie Lupăcescu -------------------------------------------------- Denumirea: Univers-Prim SRL IBAN MD16AG000000022512823220 Codul Fiscal:1003608005650 BC „Moldova Agroindbank”, fil Causeni Cod bancar AGRMD2X769