- - - - - -
Wednesday, 21 October 2020
A+ R A-
 519 views
Orășelul sportiv de la Căușeni capătă o a doua viață.După ce mai n-a ajus să fie transformat în Judecătorie fiind înstrăinat, iar apoi oferit înapoi primăriei Căușeni, iată că în 2020 autoritățile au ajuns cu gândul la el și chiar au alocat bani pentru modernizare. Cei drept că banii alocați de primărie vor ajunge doar pentru o parte dintre lucrări, iar pentru definitivarea lor autoritățile au convis Federația Moldovenească de Fotbal și unii agenți economici din oraș să vină cu un suport. Peste un milion de lei, vor fi investiți aici, partea cea mai mare a cheltuielilor v-a fi în acoperirea acestuia cu teren artificial. Cei 26 de ari de teren sportiv din strada Alexei Mateevici din Căușeni vor fi transformați în viitorul apropiat într-un teren sportiv modern, cu tot inventarul necesar pentru echipele de fotbal ale școlii sportive . După ce mai n-a ajus în mâinile Ministerului Justiției, orășelul sportiv de la Căușeni în sfârșit se modernizează. Consilierii orășenești au alocat deja 300 de mii de lei pentru diferite lucrări, Federația Moldovenească de Fotnal promite că v-a oferi învelișul artificial, iar unii agenți economici și-au luat asupra lor îngrădirea și iluminarea. Lucrările au demarat de câteva zile, iar până în iarnă terenul v-a căpăta aspect și culoare.La moment au loc lucrări de terasament  și de delimitare cu borduri a terenului. Muncitori spun că învelișul artificial v-a avea un fundament din pietriș și nisip, iar terenul v-a fi iluminat.Primarul orașului afirmă că cheltuielile de reconstrucție a terenului sportiv vor depăși cifra de un milion de lei și asta pentru că doar învellișul artificial costă peste 700 de mii, bani  asumați de Federașția Moldovenească de Fotbal.Alți 300 de mii vin din bugetul primăriei și încă aproape 200 de mii de la agenții economici ai orașuilui care au crescut pe acest teren. Vă reamintim că în privința acestui teren la Căușeni au fost mari dezbateri  și asta după ce acesta a fost înstrăinat și oferit cu tiitlul gratuit Ministerului Justiției care dorea să construiască în acest loc o judecătorie. Ulterior autoritățile raionale au negociat cu cei de la Minister și au luat înapoi terenul oferindu-l Primăriei orașului, iar judecătoria care așa și nu a mai fost ridicată la Căușeni trebuia să fie construită în ograda Liceului rus Alexandr Pușchin.Potrivit primarului lucrările de modernizare a orășelului sportiv ar trebui încheiate în cel mult două luni.  
Rechizite Studio-L
Adresa:R.Moldova, or.Causeni, str. Petru Rares,30. Adresa oficiului:bd. Eminescu,23/2 tel: (0-243) 2-33-53; . Mob . 079701660 Е-mail: tvstudio-l@mail.ru Director , Ghenadie Lupăcescu ------------------- ----------------------------- Denumirea: Studio-L SRL IBAN MD62AG000000225192501120 Codul Fiscal:1003608001744 TVA:4000400 BC „Moldova Agroindbank”, fil Causeni Cod bancar AGRNMD2X769
Rechizite Radio-Dor
Adresa:R.Moldova, or.Causeni, str. Eminescu 23/2. Adresa oficiului:bd. Eminescu,23/2 tel: (0-243) 2-33-53; 2-32-73. Mob . 079701660 Е-mail: tvstudio-l@mail.ru Director , Ghenadie Lupăcescu -------------------------------------------------- Denumirea: Univers-Prim SRL IBAN MD16AG000000022512823220 Codul Fiscal:1003608005650 BC „Moldova Agroindbank”, fil Causeni Cod bancar AGRMD2X769