- - - - - -
Wednesday, 27 January 2021
A+ R A-
 106 views
Primii brazi naturali au apărut în aceste zile în orașul Căușeni. Aceștia au fost vânduți de Moșul care spune că ia crescut într-o pepinieră din Briceni. Molizii au peste un metru și jumătate înălțime și costă între 180 și 300 de lei în funcţie de înălţime şi coroană.Nici cumpărătorii nu s-au lăsat mult așteptați, și asta pentru că în acest sezon brazii erau de negăsit.Primăria Căușeni a autorizat anul acesta un iarmaroc de Crăciun. Înalţi, stufoşi şi mirositori, brazii scoşi la vânzare duminica trecută pe bulevardul Mihai Emineascu din Căușeni, crează o atmosferă de poveste.Din cauza pandemiei, comercianţii au întârziat să apară pe piață în 2020, iar brazii aduși din Nordul țării au fost de două ori mai puţini anul acesta faţă de anul trecut.Cei care și-au dorit  un brad natural în acest sezon , spun că anul acesta molizii au dispărut de pe piață, aceștia susțin că nu vor încălca tradiția și își vor decora casele cu un pom mirositor.Un brad în ghiveci, cu înălţimea de aproximativ 1,5 metri, costă în jur de 700 de lei.În acest an, Agenţia de stat "Moldsilva" a pus în vânzare peste 50 de mii de brazi, care pot fi cumpăraţi direct din pepiniere. Preţurile sunt mai mici cu 20 la sută faţă de anul trecut, adică mai ieftini cu opt lei. Un brăduţ de un metru costă în medie 180 de lei.
  •  
    2020 12 31 Peste 1200 de căușeneni au ieșit la pensie în 2020

    2020 12 31 Peste 1200 de căușeneni au ieșit la pensie în 2020

    1240 de persoane din raionul Căușeni au ieșit la pensie pe parcursul anului 2020 .Sunt cifrele oferite de Casa Teritorilală de Asigurări Socială care afirmă că anul care a trecut 348 de cetățeni au primit diferite alocații, dintre acețtia 335 au beneficiat de alocații sociale, iar 23 de celele...

    173 Views

  •  
    2020 12 31 Atenție În ajun de Sărbători Poliția întreprinde razii

    2020 12 31 Atenție În ajun de Sărbători Poliția întreprinde razii

    În prag de Revelion Poliția din Căușeni a întreprins un șir de razii în magazinele alimentare, stațiile PECO și cafenelele din Căușeni. Aceștia au infortmat agenții economici despre consecințele nerespectării prevederilor regulamentului instituit de Comisia Națională de Sănătate publică în ceea...

    308 Views

Rechizite Studio-L
Adresa:R.Moldova, or.Causeni, str. Petru Rares,30. Adresa oficiului:bd. Eminescu,23/2 tel: (0-243) 2-33-53; . Mob . 079701660 Е-mail: tvstudio-l@mail.ru Director , Ghenadie Lupăcescu ------------------- ----------------------------- Denumirea: Studio-L SRL IBAN MD62AG000000225192501120 Codul Fiscal:1003608001744 TVA:4000400 BC „Moldova Agroindbank”, fil Causeni Cod bancar AGRNMD2X769
Rechizite Radio-Dor
Adresa:R.Moldova, or.Causeni, str. Eminescu 23/2. Adresa oficiului:bd. Eminescu,23/2 tel: (0-243) 2-33-53; 2-32-73. Mob . 079701660 Е-mail: tvstudio-l@mail.ru Director , Ghenadie Lupăcescu -------------------------------------------------- Denumirea: Univers-Prim SRL IBAN MD16AG000000022512823220 Codul Fiscal:1003608005650 BC „Moldova Agroindbank”, fil Causeni Cod bancar AGRMD2X769