- - - - - -
Tuesday, 02 March 2021
A+ R A-
 162 views
Locuitorii din șase localități din raionul Strășeni sunt informați despre necesitatea sortării deșeurilor menajere   În multe localități din țară oamenii încă mai aruncă la nimereală gunoiul menajer, în râpi sau pe marginea râurilor, ceea ce reprezintă un pericol real pentru mediul ambiant. Asta se întâmplă pentru că lipsesc locurile amenajate de acumulare a deșeurilor sau pentru că oamenii nu vor să plătească pentru transportarea gunoiului. De doi ani, locuitorii comunei Lozova din raionul Strășeni beneficiază de servicii de transportare a gunoiului, iar acum lozovenii sunt învățați că trebuie să sorteze gunoiul. Și căușenenii vor trebui să se învețe a selecta gunoiul, la moment pe teritoriul urbei a demarat un proiect de construcție a mai multor platforme de gunoi unde vor fi instalate containere pentru deșeuri selective.Până în 2018, lozovenii aruncau deșeurile menajere în gropile din obor sau îl doseau pe marginea râpilor când afară se întuneca, să nu-i vadă nimeni. Lucrurile s-au schimbat acum doi ani, când autoritățile publice locale au înființat un serviciu comunal, în grija căruia este salubrizarea localității. De două ori pe lună, un tractor cu câțiva muncitori se apropie și de poarta mătușii Nadejda Nicolăescu pentru a lua sacii cu gunoi. Femeia de 68 de ani are grijă să lege sacii, să nu se apropie de ei copiii sau să-l împrăștie animalele. Este bucuroasă că a scăpat de grija gunoiului care se aduna, dar și de amenzile pe care le încasa când arunca în locuri neautorizate gălețile cu gunoi.Începând cu anul 2021 și în orașul Căușeni vor fi amplasate containere, galbene, verzi și albastre unde va fi depozitat gunoi de diferit tip. Reprezentanții Primăriei afirmă că noile containere, vor mai trebui un pic să aștepte până vor apărea în oraș și asta pentru că urmează a fi amenajate platforme speciale pentru acestea.Căușenenii speră că oamenii se vor învăța ușor să arunce hârtia la hârtie și plasticul la plastic, iar în urma acestor acțiuni mediul v-a deveni mai curat.Ca și la Căușeni și locuitorii satului Lozova din Strășeni sunt instruiți cum să colecteze deșeurile separat: hârtie la hârtie, sticla la sticlă etc. Activitatea de instruire face parte dintr-un proiect realizat de o asociație obștească prin intermediul programului „Abilitarea cetățenilor în Republica Moldova”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).Aurelia Bahnaru, președinta Asociației pentru valorificarea deșeurilor, care realizează instruirile, spune că, în afară de comuna Lozova, în acest proiect mai sunt incluse cinci localități din raionul Strășeni (mun. Strășeni și satele Scoreni, Vorniceni, Negrești și Sireți). Ea speră că proiectul va schimba percepția locuitorilor despre beneficiile colectării selective a deșeurilor. După sortare, gunoiul este dus separat la reciclare, iar materialele reciclabile se transformă în materie primă. Astfel, este folosită mai puțină energie pentru fabricarea unor produse noi. Aproape toate materialele care intră în compoziția deșeurilor – hârtia, sticla, ambalajele din plastic, cutiile metalice, pot fi reciclate, iar implicarea comunităţii în sortarea deşeurilor protejează mediul înconjurător.  Potrivit datelor Eurostat (departamentul Comisiei Europene responsabil de publicarea statisticii comparabile pe teritoriul UE), țările europene care înregistrează cea mai mare rată de reciclare a deșeurilor municipale sunt Germania, Slovenia, Austria, Țările de Jos, Belgia. La polul opus, cu cea mai mică cantitate de deșeuri reciclate sunt Grecia, Cipru, România și Malta.  
  •  
    2021 03 01 Școlile din raion goale la 1 Martie

    2021 03 01 Școlile din raion goale la 1 Martie

    Profesorii în școală, iar elevii acasă în fața calculatorului, așa au început lecțiile în toate cele peste 30 de unități școlare din raionul Căușeni la data de 1 martie. De luni toți elevii din țară au trecut să învețe în regim virtual, iar sălile de clasă au fost pustii. Căușenenii spun că nu...

    194 Views

  •  
    2021 03 01 Comercianții de mărțisoare fară profit în acest an

    2021 03 01 Comercianții de mărțisoare fară profit în acest an

    Pandemia și-a spus cuvântul și asupra comercianților de mărțișoare. Dacă în alți ani piața Dimitrie Cantemir era invadată de vânzători și meșteșugari care le confecționau de sinestătător, iată că în 2021 mărțișoarele au rămas nevândute, iar firul alb și roșu va fi purtat de mai puțini moldoveni...

    129 Views

  •  
    2021 02 26 Asociația Psihologilor Tighina a făcut totalurile proiectului Comunități participative și incluzive

    2021 02 26 Asociația Psihologilor Tighina a făcut totalurile proiectului Comunități participative și incluzive

    Asociația Psihologilor Tighina a făcut totalurile proiectului Comunități participative și incluzive care și-a propus crearea mai multor grupuri de inițiativă locală în comunitățile raionului Căușeni. Astfel în 22 din cele 27 de primării ale raionului Căușeni activează deja grupuri de inițiativă...

    42 Views

Rechizite Studio-L
Adresa:R.Moldova, or.Causeni, str. Petru Rares,30. Adresa oficiului:bd. Eminescu,23/2 tel: (0-243) 2-33-53; . Mob . 079701660 Е-mail: tvstudio-l@mail.ru Director , Ghenadie Lupăcescu ------------------- ----------------------------- Denumirea: Studio-L SRL IBAN MD62AG000000225192501120 Codul Fiscal:1003608001744 TVA:4000400 BC „Moldova Agroindbank”, fil Causeni Cod bancar AGRNMD2X769
Rechizite Radio-Dor
Adresa:R.Moldova, or.Causeni, str. Eminescu 23/2. Adresa oficiului:bd. Eminescu,23/2 tel: (0-243) 2-33-53; 2-32-73. Mob . 079701660 Е-mail: tvstudio-l@mail.ru Director , Ghenadie Lupăcescu -------------------------------------------------- Denumirea: Univers-Prim SRL IBAN MD16AG000000022512823220 Codul Fiscal:1003608005650 BC „Moldova Agroindbank”, fil Causeni Cod bancar AGRMD2X769