- - - - - -
Wednesday, 14 April 2021
A+ R A-
 245 views
De aproape doi ani de zile locuitorii unui sat din raionul Căușeni nu au transport public în localitate. Este vorba de locuitorii satelor Tănătarii Noi, Ursoaia Nouă și Ștefăneși. În aceste condiții oamenii sunt nevoiți să parcurgă pe jos aproape 18 km de drum până în cel mai apropiat sat care beneficiază de rută după care să ajungă în centrul raional. Când timpul de afară este prielnic sătenii o iau peste deal și parcurg doar 3 km până la traseul central Căușeni Anenii Noi Ștefan vodă, iar de acolo iau un trasport ocazional. Oamenii spun că s-au săturat să bată la ușa tuturor oficialilor de la raion, dar că problema lor așa și rămâne nerezolvată. Satele Tănătarii Noi, Ursoaia Nouă și Ștefănești din raionul Căușeni fac parte dintr-o singură comună, au singură primărie, o școală grădiniță și un centru medical în care până nu demult nu exista nici medic de familie. E cea mai mică primărie din raion în care locuiesc aproximativ 700 de oameni. Localitățile se află la o distanță de aproximativ 25 de km de centrul raional , iar de aproape doi ani singurul punct de legătură cu raionul pentru cei care nu beneficiază de autoturisme proprii este satul Tănătari care se află la o distanță de aproximativ 18 km de ei. Astfel  zilnic oamenii sunt nevoiți să o ia la pas pentru a ajunge la policlinică, la direcția de asistență socială, centrul multifuncțional și alte instituții ale statului care sunt concentrate doar în centrul raional.Oamenii majoritatea cărora sunt în etate spun că pentru a-și rezolva unele probleme sunt nevoiți să scoată din buzunar câte 200 de lei și să cheme un taxi. Sătenii afirmîă că de problema lor știe întreg raionul, iar conducerea se face că nu îi aude.De-a lungul timpului sătenii au primit mai multe promisiuni, mai ales în campaniile electorale, dar că situația așa și nu s-a schimbat.Lipsa transportului public în cele trei localitătăți a transformat satele în locuri pustii. În ultimii ani de aici au plecat zeci de familii, iar principalul motiv fiind lipsa accesului către serviciile statului. Primarul satului Veronica Cernețchi spune că ultima data problema a fost discutată la Consiliul raional Căușeni acum două zile, dar că în urma întrunirii nu s-a ales nici un răspuns pozitiv. Pe de o parte primăria nu este în drept să ofere servicii de transportare a călătorilor, pe de altă parte prestatorii de astfel de servicii din raion invocă lipsa profitului.Proprietarii mașinilor din sat spun că până la raion drumul e accesibil, iar călători sunt mulți, numai un pic de dorință trebuie.Dacă va fi ori nu rezolvată această problemă nu se știe cert este că în tot acest timp cei peste 700 de localnici nu au decât să o ia la pas pentru a se conecta cu lumea civilizată.
Rechizite Studio-L
Adresa:R.Moldova, or.Causeni, str. Petru Rares,30. Adresa oficiului:bd. Eminescu,23/2 tel: (0-243) 2-33-53; . Mob . 079701660 Е-mail: tvstudio-l@mail.ru Director , Ghenadie Lupăcescu ------------------- ----------------------------- Denumirea: Studio-L SRL IBAN MD62AG000000225192501120 Codul Fiscal:1003608001744 TVA:4000400 BC „Moldova Agroindbank”, fil Causeni Cod bancar AGRNMD2X769
Rechizite Radio-Dor
Adresa:R.Moldova, or.Causeni, str. Eminescu 23/2. Adresa oficiului:bd. Eminescu,23/2 tel: (0-243) 2-33-53; 2-32-73. Mob . 079701660 Е-mail: tvstudio-l@mail.ru Director , Ghenadie Lupăcescu -------------------------------------------------- Denumirea: Univers-Prim SRL IBAN MD16AG000000022512823220 Codul Fiscal:1003608005650 BC „Moldova Agroindbank”, fil Causeni Cod bancar AGRMD2X769