- - - - - -
Tuesday, 12 November 2019
A+ R A-
 124 views
Violenţa în familie continuă să fie cap de listă într-un top al infracţiunilor grave, documentate de oamenii legii. Potrivit celor mai recente date ale Inspectoratului General de Poliţie, de la începutul acestui an, pe teritoriul întregii ţări au fost înregistrate peste 1500 de astfel de infracţiuni. Datele statistice arată că pe parcursul primelor nouă luni ale acestui an, poliţia a înregistat 21.300 de infracţiuni, dintre care 1.500 sunt cazuri de violenţă în familie. Dintre acestea, aproape jumătate sunt grave, iar în peste 850 de cazuri, vinovaţii s-au ales doar cu amenzi. Cifrele reale sunt însă mult mai mari, iar situaţia privind violenţa la nivel de ţară a atins cote maxime. Urmărim în continuare încă un reportaj din Campania Eu nu Accept Violenţa în Familie!Marina Potîrlău din satul Fîrlădeni raionul Căuşeni îşi aminteşte cu groayă de chinuurile pe care a fost nevoită să le îndure de la mama sa. Femeia de 30 de ani afirmă că după ce a murit bunelul, mama care a născut-o din cauza alcoolului s-a transformat într-un monstru, indifferent de ce nu făcea totul era incorrect, iar bătaia nu avea pricini. A fost impusă să muncească cu ziua prin sat pentru ase hrăni, a dormit iarna afară, iar când nu a mai ştiut cum să iasă din acest calvar a încercat să se sinucidă, femeia cu lacrimi în ochi povesteşte despre ororile prin care a fost nevoită să treacă.Fiecare a cincea femeie din Moldova cel puțin o dată în viață a fost supusă violenței sexuale sau agresată fizic. În același timp, aproximativ 70 la sută dintre victime nu au apelat niciodată la poliție sau la serviciul social pentru ajutor. Acestea sunt constatările unui studiu al OSCE prezentat la Chișinău. Studiile  mai arată că, în sfera relaţiilor de cuplu anul acesta în ţara noastră au fost comise peste 700 de infracţiuni ce atentează la valorile familiei, astfel ne putem da seama cu uşurinţă că în Moldova femeile devin o pradă pentru bărbaţii lor imediat după ce se mărită, unele dintre ele ajung să îndure tot acest coşmar întreaga lor viaţă Vera Josan povesteşte că 47 de ani conveţuieşte cu soţul ei, în aceşti ani a avut de toate în familie, iar bătaia din partea soţului nu  a ocolit-o nici pe ea. Abuzul psihologic nu lasă vânătăi, însă specialiștii susțin că are exact același efect ca o bătaie cruntă. Mai mult, nici măcar victimele nu își dau seama că sunt cu adevărat VICTIME., totul însă vine de la educaţia din Familie. O analiză dureroasă a fenomenului violenţei domestice în Moldova demonstreayă faptul că violenţa o regăsim în egală măsură la oraş şi la ţară, în rândul persoanelor educate sau a celor analfabete, a celor cu bani sau a sărmanilor. Paradoxal, nu lipsa legilor e problema, ci a unor angajaţi din sistemul de protecţie a victimei.Pe parcursul anului 2019 organele de drept  au constatat că în urma acţiunilor violente, victime ale agresorilor, au devenit peste 550 de femei, 150 de bărbaţi şi aproape 70 de copii. În prezent, oamenii legii au la evidenţă aproximativ 4000 de agresori care manifestă comportament violent în sânul familiei. Majoritatea dintre aceştia, peste 3700 la număr sunt bărbaţi, iar aproape 230 sunt femei. Această campanie are loc datorită Asociației "Change for a better life"  Finanțată de Fondul Femeilor din Ucraina.  
  •  
    2019 11 11 991 de cetateni români au votat la Căușeni pentru Președintele României

    2019 11 11 991 de cetateni români au votat la Căușeni pentru Președintele României

    991 de cetăţeni români domiciliaţi în sud-estul Republicii Moldova au votat în cele trei zile de scrutin pentru alegerile prezidenţiale din România. În secţia de votare numărul 464 din Casa raională de Cultură cetăţenii români s-au prezentat la urne cu speranţa de reintregire a ţării şi de...

    12 Views

  •  
    2019 11 11 Izolator de 4 milioane de lei la Căușeni

    2019 11 11 Izolator de 4 milioane de lei la Căușeni

    Deţinuţii de la Căuşeni vor fi reţinuţi pe un termen de 72 de ore într-un izolator care a costat cca 4 milioane de lei. Izolatorul de detenție provizorie (IDP) din cadrul Inspectoratului de Poliție Căuşeni a fost inaugurat la data de 8 noiembrie 2019, fiind renovat și modernizat în conformitate...

    149 Views

  •  
    2019 11 08 Aplicatii Practice DSE

    2019 11 08 Aplicatii Practice DSE

    Toate echipele desconcentrate din oraşului Căuşeni şi-au adunat forţele la data de 8 noiembrie curent pentru lichidarea mai multor stuaţi excepţionale petrecute în noaptea de 7 spre 8 noiembrie pe teritoriul oraşului. Nu este vorba despre o situaţie reală ci despre o simulare a consecinţelor...

    47 Views

  •  
    2019 11 07 La Căuşeni se nasc profesori desăvârşiţi!

    2019 11 07 La Căuşeni se nasc profesori desăvârşiţi!

    A promovat limba română şi în vremurile câmd aceasta era la pământ călcată în picioare şi schilodită de vremuri a deucat generţii întregi de copiireuşind totodată să formeze professional o elită întreaga de profesori desăvârşiţi. Vorbim astăzi despre una dintre cele mai cunoscute profesoare de...

    640 Views

  •  
    2019 11 06 Vor demolarea cladirilor de pe trotuar

    2019 11 06 Vor demolarea cladirilor de pe trotuar

    Clădirea de pe totuarul din centrul oraşului Căuşeni apărută imediat după alegerile Parlamentare a fost construită fără autorizaţie în construcţie,fapt ce contravine  prevederilor legale, iar autorităţile ar trebui întreprindă măsuri în această privinţă . Cel puţin asta este stipulat într-un...

    1180 Views

  •  
    2019 11 05 Profesori, Medici, Vânzători și chiar liceeni au devenit Funcționari electorali

    2019 11 05 Profesori, Medici, Vânzători și chiar liceeni au devenit Funcționari electorali

    Profesori, medici, educatori sau chiar liceeni au lucrat în aceste alegeri ca sa faca un ban in plus. Un presedinte de birou electoral, de exemplu, primeste pentru doua scrutine cat salariul sau pentru o luna. Mulţi spun, totuşi, că se implică nu pentru bani, ci pentru ca este datoria lor de...

    132 Views

  •  
    2019 11 05 Rezultatele celui de al doilea tur de scrutin în raionul Căușeni!

    2019 11 05 Rezultatele celui de al doilea tur de scrutin în raionul Căușeni!

    Zece localități din raionul Căușeni și-au ales primarii în cel de-al doilea tur de scrutin. Blocul ACUM a reușit să învingă în trei localități, cu una mai puține decât PDM. Partidul Liberal din Republica Moldova (PLDM), Partidul Socialiștilor (PSRM) și Partidul Comuniștilor (PCRM) au câte un...

    83 Views

  •  
    2019 11 04 La Căușeni Primarul e fără birou de serviciu!

    2019 11 04 La Căușeni Primarul e fără birou de serviciu!

    Se caută cabinet pentru primar. Noul primar al oraşului Căuşeni Anatolie Donţu va veni la Primărie, dar că nu se ştie în ce birou. După ce în luna aprile anul curent biroul a fost luat în arendă de Grigore Repesciuc, iată că primarul de Căuşeni nou ales s-ar putea să nu aibă unde activa....

    2630 Views

  •  
    2019 11 04 Orașul Căușeni are cel mai tânăr primar de până acum!

    2019 11 04 Orașul Căușeni are cel mai tânăr primar de până acum!

    Are 40 de ani şi este cel mai tânăr primar pe care l-a avut Căuşeniul vreodată. Vorbim de Anatolie Donţu cel care a câştigat fotoliul de primar al oraşului Căuşeni în cel de al doilea tur de scrutin. Născut la Căuşeni, absolvind liceul Mihai Eminescu din oraş, dar şi facultatea de management în...

    924 Views

Rechizite Studio-L
Adresa:R.Moldova, or.Causeni, str. Petru Rares,30. Adresa oficiului:bd. Eminescu,23/2 tel: (0-243) 2-33-53; . Mob . 079701660 Е-mail: tvstudio-l@mail.ru Director , Ghenadie Lupăcescu ------------------- ----------------------------- Denumirea: Studio-L SRL IBAN MD62AG000000225192501120 Codul Fiscal:1003608001744 TVA:4000400 BC „Moldova Agroindbank”, fil Causeni Cod bancar AGRNMD2X769
Rechizite Radio-Dor
Adresa:R.Moldova, or.Causeni, str. Eminescu 23/2. Adresa oficiului:bd. Eminescu,23/2 tel: (0-243) 2-33-53; 2-32-73. Mob . 079701660 Е-mail: tvstudio-l@mail.ru Director , Ghenadie Lupăcescu -------------------------------------------------- Denumirea: Univers-Prim SRL IBAN MD16AG000000022512823220 Codul Fiscal:1003608005650 BC „Moldova Agroindbank”, fil Causeni Cod bancar AGRMD2X769