- - - - - -
Monday, 21 September 2020
A+ R A-
 279 views
Timp de două zile 9 și 10 februarie a avut Campionatul Republicii Moldova la Combat Sambo care a adunat pe același tatami cei mai buni luptători ai artelor marțiale din țară. Campionatul care s-a desfășurat sub egida Ministerului Eduației a avut două categorii de vârstă, maturi și juniori, și a fost arbitrat după regulile „World Combat Sambo Federation”.Startul a fost dat de președintele Federației Republicii Moldova . Aproape 300 de luptătorii din 17 cluburi sportive din întreaga țară au luptat pentru a se impune în fața cluburilor adversare, dar și pentru avansarea la nivel național și internațional.Cei mai puternici sambişti moldoveni au participat, vineri și sîmbătă , la opt ore de lupte fără întreruperi. Campionatul Moldovei la una din cele mai dure probe de lupte - combat sambo - s-a deosebit prin dueluri spectaculoase. 300 de sambişti din opt oraşe au luptat opt ore pe două tatami pentru medaliile campionatului Moldovei. Luptele au avut loc după categorii de greutate, la maturi acestea au fost de la 57 kg până la +90 kg, pe când la juniori de la 52 kg până la 90 kg. .Primul „Campionat al R. Moldova la Sambo” pe juniori a început viner , iar sîmbătă s-a desfășurat primul „Campionat al Republicii Moldova la Sambo” pentru maturi, unde a fost selectată echipa Moldovei pentru participarea la Turneul Internațional de Arte Marțiale . Sambo este un stil de luptă care ia tot mai mare amploare în lume, spune președintele Federației de profil . Acest lucru se simte și în Republica Moldova, unde se deschid tot mai multe cluburi și secții sportive. Moldovenii noștri dau dovadă de perseverență în acest tip de sport. Drept confirmare a acestui fapt sunt medaliile de aur pe echipe la Campionatul Europei la Combat-Sambo . Antrenorii liceului sportiv din Capitală consideră că în prezent Sambo are unul dintre cele mai bune baze pentru a ridica sportivii moldovenii la nivel internațional, la artele marțiale mixte.Deocamdată sportivii moldovenii se clasează pe locurile 4-5 la combat-sambo din lume, un rezultat foarte bun, spune principalul arbitru al țării. . Sportivii o bună parte dintre ei cu rezultate frumoase la alte turnee republican afirmă că lupta a fost destul de acerbă.Deși nu au fost înregistrate trauma mulţi sambişti au avut nevoie de consultația medicului.Pe covorul roșu s-au luptat și fetele care au depus mult efort și curaj. Niciun sportiv nu a reuşit să evite loviturile cu mâinile şi picioarele, procedeele dureroase. Campionatul Moldovei la Sambo a durat două zile, iar la final cei mai buni sportive au fost incluși în Lotul Național al țării, aceștia au primit medalii și diplome.
Rechizite Studio-L
Adresa:R.Moldova, or.Causeni, str. Petru Rares,30. Adresa oficiului:bd. Eminescu,23/2 tel: (0-243) 2-33-53; . Mob . 079701660 Е-mail: tvstudio-l@mail.ru Director , Ghenadie Lupăcescu ------------------- ----------------------------- Denumirea: Studio-L SRL IBAN MD62AG000000225192501120 Codul Fiscal:1003608001744 TVA:4000400 BC „Moldova Agroindbank”, fil Causeni Cod bancar AGRNMD2X769
Rechizite Radio-Dor
Adresa:R.Moldova, or.Causeni, str. Eminescu 23/2. Adresa oficiului:bd. Eminescu,23/2 tel: (0-243) 2-33-53; 2-32-73. Mob . 079701660 Е-mail: tvstudio-l@mail.ru Director , Ghenadie Lupăcescu -------------------------------------------------- Denumirea: Univers-Prim SRL IBAN MD16AG000000022512823220 Codul Fiscal:1003608005650 BC „Moldova Agroindbank”, fil Causeni Cod bancar AGRMD2X769