- - - - - -
Thursday, 20 June 2019
A+ R A-
 154 views
Bicicleta Deputalului, a preşedintelui de raion şi a primarului interimar, acestea au fost marele premii puse în joc de autorităţile locale sâmbăta trecută la maratonul cicliştilor desfăşurat în oraşul Căuşeni. Deşi a avut scop caritabil de colectare de fonduri, maratonul tinerilor a atras în acest an penste 150 de participanţi de toate vârstele. Cei 10 km de drum au fost făcuţi pe două roti şi de primarul interimar Victor Lebedev care în aceeaşi zi a împlinit jubileul de 70 de ani.Trei biciclete atît s-au pus în juc sîmbăta trecută în cadrul cursei de ciclism organizate de Consiliul rational al tinerilor cu ocazia Zilei Sportului. Înarmaţi cu biciclete şi apă copii au pedalat în jur de 8 km în jurul oraşului.Evenimentul dedicat Zilei internaţuionale a sportului a ţinut să amintească celor maturi că copii au nevoie de un mediu curat, şi de un transport ecologic. Cursa a durat în jur de o oră la ea au participat peste 150 de copii şi maturi. Cursa a avut scop caritabil de ajutorare a unui copil. În cadrul acesteia participanţii la marathon au putut dona surse financiare pentru salvarea vieţii unui copil.Cursa pentru adolenscenți și maturi a început de pe piața voluntarilor şi a ţinut în jur de 8 km. Copii însoţiţi de un echipaj al poliţiei de parulare au înconjurat oraşul Căuşeni cu o viteză de aproximativ 25 de km la oră.Vă reamintim că sîmbăta trecută Consiliul rational Căușeni prin intermediul direcției Educație, Tineret, Sport și Turism și Primăria Căușeni au organizat Ziua Sportivului. Evenimetul a durat întreaga zi adunînd pe stadionul rational sute de sportive și amatori din toate colțurile raionului.  
  •  
    2019 06 19 La Căuşeni a avut loc Prima editie a Balului Absolventului

    2019 06 19 La Căuşeni a avut loc Prima editie a Balului Absolventului

    Prima ediţie a Balului Absolventului organizat de autorităţile locale de la Căuşeni a avut loc chiar în ziua în care au susţinut ultimul examen de Bac. Evenimentul a avut loc marţi în Piaţa Alexei Mateelvici din oraş,propunîndu-şi promovarea tinerei generaţii, a valorilor cultural-umane, precum...

    150 Views

  •  
    2019 06 19 27 de ani de la cele mai singeroase lupte de la Tighina

    2019 06 19 27 de ani de la cele mai singeroase lupte de la Tighina

    La 19 iunie s-au împlinit 27 de ani de la luptele sangeroase date in Tighina, in urma carora Moldova a pierdut oraşul Tighina. Un miting de comemorare a avut loc şi la Căuşeni, unde mai mulţi oficiali au venit cu partea lor de adevăr. Mitingul a adunat în piața voluntarilor zeci de veteran din...

    100 Views

  •  
    2019 06 07 Mai multe drumuri transformate in râpi

    2019 06 07 Mai multe drumuri transformate in râpi

    60 de km de drum local din oraşul Căuşeni au devenit impracticabile după ce ploile din ultumile două zile au spălat tot ce a stat în calea lor. O bună parte din străzile orașului au fost înămolite, iar unele zone s-au transformat în adevărate râpi. Oamenii care nu mai au pe unde merge se plîng...

    70 Views

  •  
    2019 06 07 Calitatea serviciilor de gospodărie comunală în oraşul Căuşeni

    2019 06 07 Calitatea serviciilor de gospodărie comunală în oraşul Căuşeni

    Calitatea serviciilor de gospodărie comunală din orașele și municipiile țării în vizorul societății civile. Acest subiect abordat de către Asociația pentru Democrație Participativă, în cadrul proiectului ”Servicii eficiente la nivel local” prin intermediul platformei web www.serviciicomunale.md...

    172 Views

  •  
    2019 06 04 Sedință la Primăria Căușeni!

    2019 06 04 Sedință la Primăria Căușeni!

    La sfârşitul săptămânii trecute consilierii orăşeneşti de la Căuşeni s-au întrunit în şedinţă de lucru. În ordinea de zi au fost incluse 20 de chestiuni, o bună parte dintre acestea au vizat alocări  de fonduri pentru ajutorarea diferitor categorii de persoane, scutirea de plata pentru...

    296 Views

  •  
    2019 06 03 Concert Magica

    2019 06 03 Concert Magica

    Ansamblul de dans Magica din orașul Căușeni marchează an de an la început de iunie un concert jubiliar. Anul acesta evenimentul dedicat celor 27 de ani de activitate a fost organizat de Ziua copiilor şi a întrunit în Casa raională peste 100 de copii părinți, bunici și chiar oficiali ai orașului...

    117 Views

Rechizite Studio-L
Adresa:R.Moldova, or.Causeni, str. Petru Rares,30. Adresa oficiului:bd. Eminescu,23/2 tel: (0-243) 2-33-53; . Mob . 079701660 Е-mail: tvstudio-l@mail.ru Director , Ghenadie Lupăcescu ------------------- ----------------------------- Denumirea: Studio-L SRL IBAN MD62AG000000225192501120 Codul Fiscal:1003608001744 TVA:4000400 BC „Moldova Agroindbank”, fil Causeni Cod bancar AGRNMD2X769
Rechizite Radio-Dor
Adresa:R.Moldova, or.Causeni, str. Eminescu 23/2. Adresa oficiului:bd. Eminescu,23/2 tel: (0-243) 2-33-53; 2-32-73. Mob . 079701660 Е-mail: tvstudio-l@mail.ru Director , Ghenadie Lupăcescu -------------------------------------------------- Denumirea: Univers-Prim SRL IBAN MD16AG000000022512823220 Codul Fiscal:1003608005650 BC „Moldova Agroindbank”, fil Causeni Cod bancar AGRMD2X769